Kira a fost salvată, este în viață și merge. Și asta după ce a suferit o fractură de bazin. Cățelușa este o excepție în rândul câinilor fără stăpân care sfârșesc zilnic pe marginea drumurilor, după ce sunt loviți accidental de mașini. Kira este acum o poveste fericită după ce a fost salvată de două ori. Prima dată, de Mădălina, cea care a văzut-o accidentată, pe soșea, iar a doua oară, de echipa noastră.
Povestea Kirei
Mădălina a găsit cățelușa pe șosea. Era pe sensul opus de mers, dar nu a stat prea mult pe gânduri: s-a întors și a lua-o cu ea. Pentru că era într-o stare destul de gravă, nu era de ajuns să o ducă acasă și să se ocupe personal de îngrijirea ei.
Starea de sănătate a Kirei e îngrijorătoare
Animalul avea nevoie de îngrijiri medicale specializate, iar Mădălina se întreba cum va face rost de bani ca să poată plăti intervențiile și tratamentele necesare. Din experiența pe care o avea cu alte animale salvate, știa că sumele nu sunt deloc modice. După cum arăta, Kira urma să aibă nevoie de consultații, radiografii și, probabil, operație. Cu toate acestea, i se părea nedrept ca viața să fie condiționată de existența resurselor. Mai ales că ochii Kirei rugau să fie ajutată, iar schelălăitul exprima durerile greu de suportat. Nu avea nicio idee cum va plăti pentru salvarea cățelușei, dar avea convingerea că animalul trebuie salvat.
Vizita la Spitalul Veterinar Non-Stop Vetlife Dr. Cazan
În drumul său, s-a oprit la Spitalul Veterinar Non-Stop Vetlife Dr. Cazan. Știa că experiența medicilor de acolo, dar și dotările clinicii ar putea să însemne mai multe șanse la viață pentru Kira. Și așa a și fost. Azi, cățelușa nu doar că trăiește, dar merge și are o viață normală, bucurându-se de dragostea și atenția stăpânilor ei, care au salvat-o. Și toate acestea ca printr-o minune!
Multiple complicații după fractură de bazin
Când a ajuns la clinică, înșiși medicii erau rezervați: nu știau dacă poate sau nu fi salvată. În urma accidentării, suferise multiple fracturi de bazin, iar starea ei era destul de gravă. În ciuda eforturilor, nici în cel mai optimist scenariu nu se puteau gândi că animalul va mai putea merge sau va mai avea o viață normală. Și asta în situația fericită în care ar fi scăpat cu viață. Cu răbdare și încredere, medicii au stabilizat-o și au ajutat-o să depășească problemele medicale care țineau de partea de urgență. Ulterior, când starea Kirei le-a permis, a urmat intervenția chirurgicală. Datorită sprijinului și implicării personalului clinicii, azi, la o lună de la intervenție, Kira este bine și merge, iar bucuria tuturor nu poate fi exprimată în cuvinte. De tragedie, mai aduc aminte doar cusătura și pata de culoare de pe picior. În curând, vor dispărea și acestea.
Cum a reușit Mădălina să plătească costisitoarea intervenție și recuperarea? Cu ajutorul unor lucruri care nu pot fi cuantificate în bani: speranță, implicare, încredere și dragoste pentru animale. După ce au salvat-o, reprezentanții Vetlife Dr. Cazan au hotărât să își ofere sprijinul pro bono.
Mai mult, Kira a inspirat demararea campaniei “Salvează un animal pe lună, fă o faptă bună”, de către Vetlife Dr. Cazan. Despre această campanie și cum te poți implica chiar și tu în ea, poți afla mai multe de aici.
Fractură de bazin la câini
Kira nu este o excepție în rândul câinilor care suferă de fracturi de bazin. Ele sunt destul de frecvente în rândul patrupezilor și sunt cauzate de diverse traume, cum ar fi:
- accidente auto;
- căderi;
- lovituri puternice.
De obicei, fracturile de bazin sunt accidentări grave, ce necesită o intervenție chirurgicală.
Simptome pentru fracturile de bazin
Dacă întâlnești un câine accidentat sau animalul tău suferă de o fractură de bazin, ar putea prezenta următoarele simptome:
- durere;
- umflături;
- sensibilitate la atingere;
- dificultăți la mers;
- dificultăți la ridicarea dintr-o poziție culcată.
Dincolo de această suferință a animalului, unele fracturi de bazin pot fi asociate și cu alte probleme medicale, precum deteriorarea organelor interne; ruperea mușchilor și a ligamentelor.
De aceea, este important să duci câinele la veterinar, imediat ce ai observat orice semn de fractură de bazin sau orice alt simptom care sugerează o problemă medicală. Medicul va face o examinare fizică și poate recomanda radiografii sau alte investigații, pentru a evalua amploarea leziunii și pentru a planifica tratamentul adecvat.